Meteorologii anunță că pe litoral temperaturile ating, astăzi, 3-4 grade C.
Cerul va fi mai mult noros şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nord, dar și sub formă lapoviţă sau ploaie în celelalte regiuni.
În cea de a doua parte a zilei, ninsorile se vor extinde treptat şi vor cuprinde Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei şi pe cea de sud-est a Transilvaniei.
Excepţie va face zona litoralului, unde se vor semnala precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de polei.
Termometrele vor arăta cel mult 5 grade la Iași, 4 la București , Craiova și Galați, 2 la Timișoara, 1 grad la Brașov, 0 la Suceava și minus 1 grad la Baia Mare și Cluj-Napoca.
Minimele, în scădere accentuată, se vor situa, în general, între -14 şi -5 grade.
Vântul va avea intensificări îndeosebi la munte, în sudul Moldovei, Dobrogea şi Muntenia, zone în care zăpada va fi viscolită şi vizibilitatea redusă.
ISU Dobrogea atenționează că, din această seară, de la ora 22:00 pînă pe 8 ianuarie, ora 08:00, pe Marea Neagră va fi furtună puternică, de gradul 6-8.
Administratia Nationala de Meteorologie a emis, astăzi, avertizari Cod galben și portocaliu de ninsori și viscol pentru mai mult de jumătate din țară.
Codul galben este valabil din această seară, de la ora 22:00, până mâine la ora 20:00.
Vor fi ninsori însemnate cantitativ și local viscolite în sudul, centrul și estul țării.
În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă.
De asemenea, va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificari cu viteze de 50…70 km/h.
La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitații mixte și se va depune polei.
Codul portocaliu va fi valabil mâine între orele 02:00 si 18:00, în județele .
Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Vrancea, Buzău, Giurgiu, Ilfov , Teleorman și în București.
Viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70…85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m și local troienind zăpada.
ANM atenționează gerul va pune stăpânire pe toată ţara
Începând de vineri, 6 ianuarie şi până la începutul săptămânii viitoare, în cea mai mare parte a ţării vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual