Pentru că vremea încă permite lucrări la infrastructura rutieră, angajaţii Termica Distribuţie Năvodari continuă în ritm susţinut intervenţiile în oraş. Deja, în această toamnă s-au amenajat noi parcări, cu zeci de locuri pentru posesorii de autoturisme, s-au pietruit şi asfaltat drumuri, dar nu au fost uitaţi nici pietonii. Năvodari este astăzi un oraş verde, cu zeci de parcuri şi zone de promenadă, precum şi cu locuri de joacă pentru copii.
Printre lucrările finalizate se numără un parc în zona Creşei nr. 20, unde atât locuitorii din zonă, dar şi copiii de la creşă au la dispoziţie un loc plăcut de petrecere a timpului în natură. Parcul dispune de alei pavate, piste de biciclete, spaţii verzi, dar şi bănci pentru odihnă şi loc de joacă pentru cei mici.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor Termica Distribuţie Năvodari, în această perioadă continuă lucrările la locurile de parcare. Tot mai mulţi năvodăreni au solicitat Primăriei amenajarea de noi locuri de parcare, ca urmare a creşterii parcului auto, iar autorităţile locale au stabilit un plan de sistematizare în toate cartierele. În prezent, se lucrează intens în zona Punctului Termic 1- Est, unde, pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi, se va amenaja o nouă şi spaţioasă parcare.
Pentru că orice investiţie de o amenenea anvergură înseamnă şi disconfort, reprezentanţii societăţii fac apel la cetăţenii din oraş să manifeste înţelegere cu privire la disconfortul creat în timpul lucrărilor executate.
Sursa: http://www.termicadistributie.ro/orasul-navodari-continua-transformare-se-asfalteaza-si-se-amenajeaza-noi-spatii-de-promenada/
Articolul Oraşul Năvodari, în continuă transformare: se asfaltează şi se amenajează noi spaţii de promenadă apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...