Avocatul Poporului atacă la CCR legea care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să ajungă premier

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a trimis, astăzi, la Curtea Constituțională sesizarea în privința Legii 90/2001 care prevede, la articolul 2, faptul că persoanele care au fost condamnate penal nu pot fi membri ai Guvernului.
Acest lucru a făcut ca Liviu Dragnea să nu poată ocupa funcția de premier.
Avocatul Poporului apreciază că legea încalcă principiul echilibrului puterilor în stat.
”Argumentele  se referă la faptul că, în opinia noastră, se încalcă o serie de texte din Constituție, din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, precum și prevederi din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Avem în vedere încălcarea principiului echilibrului puterilor în stat”, a afirmat Victor Ciorbea.
„Este de necontestat faptul că o persoană care urmează să ocupe o funcție ce implică exercițiul autorității de stat trebuie să îndeplinească anumite cerințe de integritate, legalitate și corectitudine menite să consolideze încrederea cetățenilor în autoritățile statului, însă cadrul legislativ ce guvernează condițiile de accedere la o funcție trebuie să fie unul coerent, predictibil și unitar, aplicabil tuturor reprezentanților celor trei puteri organizate în cadrul democrației constituționale. Separația puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului; dimpotrivă, presupune existența unui control reciproc, precum și realizarea unui echilibru de forțe între acestea”, se arată în comunicatul Avocatului Poporului.
Lgea 90/2001 l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza condamnării definitive cu suspendare, primite în dosarul „Referendumul”.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că sesizarea CCR în privința acestei legi nu vizează cazul lui Liviu Dragnea, ci o reglementare de ansamblu.
 

Cele mai Accesate Articole