Sebastian Ghiță, arestat în lipsă

Înalta Curte de Casație și Justiție a emis, astăzi, un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță.
Decizia nu este definitivă, dar este executorie.
Instanța supremă a admis astfel o cerere a DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu măsura arestării preventive.
Procurorul DNA a făcut această solicitare după ce fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din Poliție și Parchete.
El nu s-a prezentat la poliţie pe 29 decembrie 2016 şi 03 ianuarie 2017, deşi a fost contactat de organele de poliţie, încălcând cu rea credinţă obligaţiile prevăzute de controlul judiciar.
Procurorii anticorupţie susțin de asemenea că înregistrările apărute în mass-media ar fi fost făcute anterior dispariţiei lui Sebastian Ghiţă, ceea ce arată că  sustragerea acestuia de la judecată ar fi fost premeditată.
Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
El a fost dat în consemn la punctele de frontieră, fiind căutat pe teritoriul întregii țări, după ce pe 21 decembrie nu s-a prezentat  la DNA Ploiești unde era citat în dosarul Ponta-Blair.
De la dispariţia sa, Sebastian Ghiţă a avut mai multe intervenții înregistrate la România TV,  în care a lansat o serie de acuzații la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi și a vorbit despre implicarea Serviciului Român de Informații în fabricarea unor dosare.
 

Cele mai Accesate Articole