În prima zi a anului, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Vasile cel Mare. Liturghia care îi poartă numele este oficiată astăzi în toate lăcașurile de cult din țară. Echipa LITORAL TV urează ”La mulți ani!” tuturor celor care își sărbătoresc în această zi onomastica.
Pământul Capadociei l-a dăruit lumii pe Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii Ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc în data de 1 ianuarie. Bisericile și mănăstirile de pe întreg cuprinsul țării îl cinstesc și săvârșesc liturghia care îi poartă numele.
Sfântul Vasile cel Mare este considerat păzitor de duhuri rele, iar moliftele sale au puterea de a le alunga.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 într-o familie numeroasă și credincioasă. A avut patru surori și patru frați. Alături de bunica Macrina și părinții lor, Vasile și Emilia, cinci din cei nouă copii au devenit sfinți. Numele acestora este înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe. Ca și doi dintre frații săi, Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, Sfântul Vasile cel Mare a fost înălțat la rangul de episcop. În acest grad din ierahia bisericească creștină a fost desemnat în anul 370 și a devenit episcop al Cezareii. El era, în același timp, Mitropolit al Cappadociei și Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee și până la Eufrat. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă împotriva celor care nesocoteau credința creștină. El a folosit ca armă cuvântul, a înfrânt ereziile și a apărat dogma Sfintei Treimi. Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice la data de 1 ianuarie 379. El a lăsat moștenire bisericii un bogat tezaur reprezentat de numeroase scrieri de o mare importanță teologică. Printre acestea se regăsesc Regulile vieții monahale și Liturghia care îi poartă numele.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...
-
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)