Bilanțul accidentului feroviar din Danemarca a crescut la 8 morți: cinci femei și trei bărbați. Accidentul de tren a avut loc miercuri, pe un pod care leagă cele două insule principale din Danemarca.
Un tren de pasageri, care se îndrepta spre Copenhaga, a fost lovit de un tren marfar care circula din sens opus. Acesta din urmă a fost scos de pe șine din cauza vântului puternic. În momentul în care trenul de pasageri a fost lovit, locomotiva a frânat brusc. Un pasager din tren care a scăpat cu viață, a povestit:
”Am reușit să scot dintre fiare un bărbat cu coaste rupte. Erau mult mai mulți. Am fost nevoiți să mergem peste cadavrele acoperite de moloz ca să ne putem salva pe noi și pe cei care mai erau în viață”.
Poliţia a precizat că a identificat inițial patru dintre cadavre, dar că vremea proastă şi daunele severe ale trenului îngreunează primele investigaţii, informează Reuters, citat de Agerpres.
„Investigaţia noastră arată că opt persoane şi-au pierdut viaţa, cinci femei și trei bărbați, dar am putut identifica doar patru”, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.
O furtună puternică îngreunează accesul echipelor de salvare la locul accidentului, produs pe podul Storebaelt, care leagă insulele Zealand şi Fyn din Danemarca.Circulaţia pe pod a fost închisă atât pentru trenuri, cât şi pentru autovehicule.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...