Un iubitor al mării a sfidat iarna și s-a lăsat răsfățat de valuri, în a doua zi a anului nou, atunci când apa avea doar 4 grade Celsius. Tânărul și-a spus că soarele, fie el și cu dinți, e numai bun de o baie în mare chiar și în luna ianuarie. Așa că nu l-a oprit vântul înțepător de la malul mării și a plonjat în apa rece ca gheața.
Temperaturile scăzute și vântul tăios nu par să țină pe toată lumea în casă sau în birou, la căldură. Un constănțean a testat apa mării și a înotat până în larg. Ce nouă ni se pare curată aventură, pentru el a fost ceva cât se poate de normal. Fără costum de neopren, doar în slip, tânărul s-a aventurat în largul mării. Patru grade a avut apa, iar vîntul a făcut ca la ieșire, temperatura resimțită să fie puțin peste zero grade.
Chiar dacă și viteazului constănțean i s-a părut cumplit de rece apa, el spune că baia în mare, iarna, înseamnă sănătate curată.
Bogdan Ofițeru este sportiv și a cucerit podimuri la concursuri de atletism. Obisnuit cu efortul fizic, tânărul și-a supus corpul la diferite metode de antrenament, la care nu mulți sportivi s-ar supune.
Constănțeanul nu se află la prima experiență de acest gen. Deja băile în mare iarna au devenit o tradiție, iar prietena lui s-a obișnuit cu astfel de acțiuni.
De pe margine, mai mulți oameni îmbrăcați gros, ca de iarnă, se amuză de curajul lui Bogdan.
Tânărul îi încurajează pe toți să practice acest sport extrem de ”rece”, însă oamenii obișnuiți abia îndrăznesc să încerce marea cu degetul pe o așa vreme.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...