Județul Tulcea a înregistrat, în 2018, cea mai spectaculoasă evoluție în privința creșterii numărului de turiști. Statistica indică un număr mai mare cu 77 % în primele zece luni ale anului, față de aceeași perioadă a lui 2017. Creșterile înregistrate la nivel de țară sunt de 6%, potrivit Asociației de Management a Destinației Turistice Delta Dunării.
Datele prezentate de Institutul Național de Statistică, preluate de AMDTDD, arată că “în perioada ianuarie-octombrie 2018 în județul Tulcea s-au cazat 136.017 turiști români, față de 68.590 în aceeași perioadă a anului anterior, înregistrându-se o creștere de 98%.Totalul numărului de turiști români și străini care au vizitat județul Tulcea în perioada ianuarie-octombrie 2018 este de 161.290, față de 91.020 în primele zece luni ale anului anterior, cu o creștere de 77%. În luna noiembrie au mai vizitat județul Tulcea 3.672 turiști români și 247 străini.
„Creşterea numărului de turiști a fost înregistrată ca urmare a acțiunilor de promovare la nivel național și internațional, întreprinse de AMDTDD, în cooperare cu mediul de afaceri și cu autoritățile județene și locale. De foarte mare ajutor ne-au fost meșteșugarii locali, ghizii de turism, ansamblurile folclorice și o parte dintre ONG-uri, reprezentativi la nivelul județului, care ne-au sprijinit în toate acțiunile. O contribuție majoră au avut-o și voucherele de vacanță, alături de celelalte măsuri luate la nivel guvernamental și județean. Foarte importantă a fost schimbarea viziunii asupra promovării destinației Delta Dunării și Dobrogea de Nord și construirea unui produs turistic integrat, bazat pe multiculturalitate, tradiții, meșteșuguri, gastronomie, biodiversitate, strategie ce își arată rezultatele, după mulți ani de stagnare sau scăderi succesive” a declarat Cătălin Ţibuleac, preşedintele AMDTDD.
În lunile iunie, iulie, august, septembrie şi octombrie, gradul de ocupare a fost maxim, ceea ce înseamnă că au fost ocupate aproape în permanenţă cele aproximativ 9.800 de locuri de cazare înregistrate în judeţul Tulcea. Explicația acestei creșteri este managementul corect al destinației, concentrat pe dezvoltare și promovare unitară.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024