Numărul celor amendați de către Poliția Locală este în creștere. 12.000 de amenzi, în valoare de aproximativ patru milioane de lei, au fost date de către polițiștii locali constănțeni pe tot parcursul anului trecut, șoferilor care nu au respectat legea.
Pe tot parcursul anului 2018, polițiștii locali s-au confruntat cu o serie de nereguli constatate pe drumurile publice. Printre cele mai dese abateri s-au aflat opririle și staționările efectuate neregulamentar pe principalele artere și bulevarde ale municipiului Constanța.
Dacă la sfârșitul anului 2017 s-a înregistrat un număr de peste 4000 de încălcării ale legislației rutiere, iată că în 2018 numărul acestora s-a triplat.
Valoarea totatlă a contravențiilor este în valoare de aproximativ patru milioane de lei. Oamenii legi atrag atenția conducătorilor auto că, amenzile nu sunt deloc de neglijat. Cei care cred că pot fenta legea vor trebui să bage mâna adânc în buzunare.
Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, în timp ce staționarea neregulamentară este sancționată cu patru/cinci puncte- amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.
Activități similare se vor derula în mod sistematic și de acum înainte . Polițiștii locali vor veghea în continuare asupra celor care cauzează probleme în trafic și nu numai.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
,,Șah în Parc”, la Năvodari, duminică, 28 aprilie
Duminică, 28 aprilie, începând cu ora 11.00, năvodărenii sunt invitați la o nouă ediție a evenimentului „Șah în parc”. Indiferent de...