Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că viscolul și ninsorile abundente înregistrate în 11 județe au îngreunat misiunile salvatorilor.
O intervenție dificilă a avut loc seara trecută în Suceava, pentru salvarea unei femei.
Pompierii au intervenit cu o șenilată și o ambulanță SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportul la spital, în cazul unei femei, în vârstă de 49 de ani, din satul Cunuschi, comuna Brodina.
Zona în care se află satul Cununschi este una de munte, izolată, greu accesibilă circulației auto, mai ales pe perioada de iarnă.
După ce s-a parcurs distanța de aproximativ 5 km până la locuința victimei, pompierii paramedici au monitorizat femeia, care acuza afecțiuni cardiace, după care au transportat-o cu autoșenilata la ambulanța SMURD.
Ulterior, bolnava a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe Rădăuți, pentru investigații suplimentare.
Misiunea salvatorilor s-a încheiat după aproximativ cinci ore.
(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = 'https://connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v3.2'; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, 'script', 'facebook-jssdk'));
Intervenție dificilă a pompierilor! Ieri seară, o femeie a fost salvată de echipajele ISU Suceava! Salvatorii au intervenit cu o șenilată și o ambulanță SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportul la spital, în cazul unei femei, în vârstă de 49 de ani, din satul Cunuschi, comuna Brodina.Zona în care se află satul Cununschi este una de munte, izolată, greu accesibilă circulației auto, mai ales pe perioada de iarnă. După ce s-a parcurs distanța de aproximativ 5 km până la locuința victimei, pompierii paramedici au monitorizat femeia, care acuza afecțiuni cardiace, după care au transportat-o cu autoșenilata la ambulanța SMURD. Ulterior, bolnava a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe Rădăuți, pentru investigații suplimentare. Misiunea salvatorilor a început în jurul orei 19.00 și s-a încheiat după aproximativ cinci ore.
Publicată de IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania pe Vineri, 11 ianuarie 2019
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024