Papa Francisc va veni anul acesta în vizită în România. Acesta va ajunge la București la sfârșitul lunii mai şi va rămâne în țara noastră timp de trei zile. Este al doilea Suveran Pontif care vizitează România, la 20 de ani de la vizita lui Papa Ioan Paul al II-lea. Acesta a fost primul Papă din istorie care a vizitat o ţară majoritar ortodoxă, de la marea schismă din 1054.
Papa Francisc vine în România pe 31 mai, la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis, și a Bisericii Catolice. Potrivit QMagazine, după sosirea pe aeroportul Otopeni, Suveranul Pontif va fi primit la Palatul Cotroceni de către șeful statului, apoi va merge la Palatul Patriarhal unde va avea o întâlnire cu Patriarahul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirea Sa, Părintele Daniel, împreună cu Sfântul Sinod.
Cei doi conducători ai Bisericilor Ortodoxă Română și Catolică, vor spune o rugăciune în Catedrala Neamului, moment la care pot participa și credincioșii. De aici, Papa Francisc va merge la Catedrala Sf Iosif unde va oficia o slujbă pentru catolici. Aceasta este a doua vizită a unui Suferan Pontif în România, prima a avut loc în anul 1999, când Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit la Bucureşti cu Patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist. Momentul a avut o deosebită însemnătate istorică, deoarece a fost pentru prima dată de la Marea Schismă din anul 1054 când un papă a vizitat o ţară preponderent ortodoxă.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...