Bingo – inventat în secolul al XVI-lea, în prezent se joacă și online

Mult mai puțin popular în România decât în străinătate, jocul de bingo își are originile undeva în Italia anilor 1500. Potrivit unui material publicat pe site-ul strangelife.com , se pare că jocul de bingo, așa cum îl știm astăzi, provine din ,,Lo Giuoco del Lotto d’Italia’’- Loteria Națională Italiană.
Două – trei sute de ani mai târziu, acesta a fost preluat și adaptat de francezi, răspândindu-se apoi sub diverse forme în toată Europa, urmând ca în jurul anului 1900 să cunoască o mare popularitate și în Statele Unite ale Americii.
Deși, după cum spuneam, putem considera că jocul a apărut în urmă cu aproape 500 de ani, cea mai apropiată variantă de cea cunoscută în zilele noastre a fost pusă la punct de Hugh Ward abia în anul 1933.
Popularitatea uriașa a jocului de bingo se datorează în primul rând ușurinței cu care poate fi jucat și în al doilea rând faptului că poți pune mâna pe sume frumușele chiar și cumpărând un singur bilet (costă mult mai puțin decât sumele ce pot fi câștigate). Desigur, ai nevoie de o doză destul de mare de noroc, însă teoretic se poate. Ca să nu mai vorbim de faptul că în mediul online există camere de joc cu jackpoturi progresive, care cresc cu fiecare rundă de joc. Concret, dacă joci Bingo la Vlad Cazino , în camera The Pitch există posibilitatea să pui mâna pe 901.121 ron (atât era jackpotul la ora realizării acestui material) cumpărând un bilet cu doar 2 ron, în timp ce în camera de joc Grand Prix ai putea câștiga 45.000 ron plătind doar 0.20 ron pe bilet. Desigur, fanii jocului nu se rezumă aproape niciodată să cumpere un singur bilet pentru o rundă de joc, achiziționând în general câte 10-20 de tichete/rundă.
Dacă în sălile de bingo adevărate trebuie să fii cu ochii în patru pentru a nu rata bifarea vreunui număr de pe tichetele de joc, în cazinourile online lucrurile sunt mult mai simple, dar în același timp și mai puțin palpitante – cumperi câte bilete vrei și aștepți să vezi dacă prinzi una sau două linii, ori premiul de bingo. Jackpotul progresiv, în camerele unde există, se câștiga de către jucătorii care completează un talon de bingo în limita a unui număr de bile extrase stabilit prin regulament.
Oricum ar fi, jocul de bingo rămâne pentru mulți amatori ai jocurilor de noroc o modalitate atractivă de a petrece o seară în oraș sau ceva timp liber online, iar acest lucru este în regulă atâta timp cât banii și timpul alocate acestui gen de distracție nu depășesc limita de confort.

Cele mai Accesate Articole