Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 23, pe sensul de mers către litoral, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, şoferul unui autocamion a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă.
Capul tractor a intrat în şanţ, iar remorca ocupă banda de urgenţă şi jumătate din prima bandă.
Nu au rezultat victime în urma impactului, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă până la degajarea drumului, iar valorile de trafic sunt reduse la această oră.
Referitor la condiţiile meteo-rutiere, ninge până la kilometrul 40, de la 64 până la 100 plouă, iar între 105 şi 160 ploaia este îngheţată, existând astfel riscul de depunere a poleiului.
Conduceţi cu atenţie, reduceţi semnificativ viteza, păstraţi în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte şi nu frânaţi sau viraţi brusc, încercând să utilizaţi frâna de motor, transmite Centrul INFOTRAFIC.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...