Vești bune pentru cei care își doresc o carieră în Poliție. Un număr de 290 de posturi au fost scoase la concurs prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie până la data de 22 ianuarie 2019.
Dacă îți dorești să fii ofiţer, agent sau personal contractual în Poliția Română, ai acum o șansă. Au fost scoase la concurs 289 de posturi prin încadrare directă și unul prin reâncadrare. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie de pe raza județului unde au fost scoase posturi la concurs. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la data de 22 ianuarie 2019. La nivelul județului Constanța sunt puse la dispoziția doritorilor un număr de 9 posturi.
Înscrierile candidaților și depunerea dosarelor se realizează la sediul Serviciului Rutier din Bulevardul I.C. Brătianu nr. 246, în zilele lucrătoare în intervalul orar 9.00-14.00.
La nivelul întregii țări, sunt scoase la concurs, posturi în domenii precum criminalistică, investigaţii criminale, economic, combaterea criminalităţii organizate, comunicare şi relaţii publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenţii şi acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă, poliţie rutieră, psihologie. Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale specificate în anunţ, precum şi cerinţele pentru fiecare post. Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se găsesc la adresa: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024