Un om a murit în această dimineață la Constanta după ce mașina pe care o conducea a ieșit în decor și s-a lovit de un copac. Pasagerul din dreapta se află în stare critică la spital iar medicii se luptă ca să-i salveze viața.
Accidentul s-a produs pe Drumul Național 39 între Neptun și Olimp, acolo unde șoseaua face o curbă amplă. Nimeni nu știe cum și de ce bărbatul aflat la volan a pierdut controlul direcției, iar mașina lui în loc să urmeze curba a mers drept înainte și a ieșit în decor.
Viteza a fost atât de mare și impactul atât de puternic încât mașina aproape că s-a încolăcit în jurul pompului. Pompierii ajunși la fața locului, s-au îngrozit de ceea ce au văzut. Aceștia au fost nevoiți sa rupă bucăți de tablă din autoturism pentru a scoate victimele afară.
Șoferul care a murit avea 43 de ani, iar cealaltă victimă aflată în comă este soția acestuia, o femeie în vârstă de 40 de ani care se zbate acum între viață și moarte pe patul de spital. Medicii sunt rezervați cu privire la starea femeii.
Redactor: Cristina Niță
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024
-
Programul de lucru de 1 Mai și în perioada Sărbătorilor Pascale
Primăria Orașului Năvodari informează cetățenii că, în perioada 1-6 mai 2024, programul de lucru cu publicul va fi suspendat. Programul normal de...
-
Vreme călduroasă, de Paşte
Am scăpat de ploi, la malul mării! Şi, din fericire, vremea începe uşor să se încălzească. Mâine cerul va fi temporar noros şi sunt şanse mici de...