Teatrul de Stat Constanța, a pregătit pentru acest sfărșit de săptămână două comedii și un spectacol dedicat Reginei Maria. Vorbim aici despre reprezentații oglindă care așează publicul în fața unei mentalități a vremurilor vechi puse în practică și astăzi.
Weekend-ul teatral începe de vineri, 18 ianuarie, de la ora 19.00, când vă veţi putea întâlni cu protagoniştii spectacolului „Veethoven…, făi!”, Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu şi Remus Archip. Textul aparţine Lanei Moscaliuc şi lui Iulian Enache, cel care semnează şi regia.
Sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 19.00, spectatorii constănțeni vor avea ocazia să călătorească imaginar în Italia, cu o celebră comedie a lui Carlo Goldoni. „Gâlcevile din Chioggia” izbucnesc din cauza intrigilor amoroase, dar, într-un fel sau altul, totul se termină cu bine. Este povestea plină de veselie și culoare a certurilor între două grupuri de pescari din micul orașel aflat la țărmul Adriaticei, în laguna venețiană.
Duminică, 20 ianuarie, tot de la ora 19.00, se joacă cea mai recentă premieră a TSC, „Inima Reginei Maria”, un spectacol-manifest, care dă multora prilejul să afle cum s-a ajuns până la miraculoasa Mare Unire din 1918, în condiţiile în care toate circumstanţele păreau defavorabile ţării noastre. Ceea ce scenaristul Radu Aldulescu şi regizoarea Alina Hiristea subliniază în prima parte a spectacolului este protecţia divină pe care România a avut-o, minunea Dumnezeiască ce poate fi explicată, e adevărat, printr-o înlănţuire logică de fapte precise, dar pe care orice român care ştie puţină istorie o resimte ca miraculoasă.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024