Tratată pentru un cancer inexistent

Caz șocant într-un spital  din Olt. O femeie a fost tratată de un cancer inexistent, iar în urma tratamentului agresiv cu citostatice nu-și mai poate folosi o mână. Pacienta a depus plângere penală şi cere daune de mii de euro.

Pacienta în vârstă de 66 de ani îi acuză pe medicii unității că a fost tratată luni intregi pentru o tumoare inexistentă. Și pentru că se simțea din ce în ce mai rău, aceasta a mers în Spania pentru a cere părerea medicilor de acolo și așa a aflat că tumora pe care o avea la sân nu era malignă. Prin urmare, tratamentul primit a fost atât inutil, cât și dăunător.  Silvia Grădinaru susţine că tratamentul oncologic, i-ar fi ars un nerv, iar acum nu îşi mai poate folosi o mână.

“Această mână este moartă. E ca şi cum ai lega orice de corp, o greutate. Eu o port după mine. Durerile sunt în continuare. Trăiesc numai cu calmante. A fost foarte greu. Organismul a suportat foarte greu acest tratament”,  a declarat Silvia Grădinaru.

Potrivit conducerii unității medicale, pacienta nu s-a adresat spitalului pentru a-și exprima nemulțumirile  cu privire la tratamentul aplicat.

“Pacienta a făcut plângere penală, dar spitalul nu a primit nicio sesizare. Ea reclamă faptul că radiologul şi oncologul i-au pus un diagnostic greşit de cancer pentru o recidivă şi că prin chimioterapie i-au ars un nerv. Dar oficial de la ea, noi nu avem nimic”, a declarat Cătălin Rotea, Directorul Spitalului Slatina.

Și directorul medical al spitalului Slatina, Andrei Ştefănescu, susţine că nu a primit nicio sesizare.

„Spitalul nu a primit nicio sesizare, dar din ce ştim, cazul datează de prin 2015 şi femeia a cerut o a doua opinie colegilor noştri din Spania, care nu au fost de acord cu diagnosticul pus de noi. În consecinţă, femeia a făcut o plângere la poliţie, însă eu sunt director medical de doar câteva luni, aşa că nu ştiu detalii despre acest caz, mai ales că este o situaţie foarte veche”, a precizat Andrei Ştefănescu.

Prin urmare, femeia tratată greşit a depus plângere penală la Parchet şi Poliţie pentru malpraxis şi a sesizat Colegiul Medicilor.  Aceasta cere, în instanță, daune de 150.000 de euro.
Silvia Grădinaru se tratează și acum pentru necroza braţului, care din nefericire se poate extinde. Potrivit IPJ Olt, există o plângere penală, depusă la poliție, iar cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Cele mai Accesate Articole