Simona Halep, numărul unu mondial a pierdut meciul cu Serena Williams aflată pe locul 16 WTA în faza optimilor de finală de la Australian Open. Chiar dacă scorul a fost de 1-6, 6-4, 4-6, campioana noastră a terminat meciul cu zâmbetul pe buze.
Debutul în meci al Simonei Halep i-a amuțit pe spectatorii de pe „Rod Laver” Arena. Românca a făcut un joc perfect de retur, lovind splendid cu backhandul, în cross. A urmat însă iureșul americancei. Serena a crescut treptat în agresivitate, a lovit decisiv de fiecare dată când a avut ocazia și a lăsat-o fără replică pe româncă.
Liderul WTA a fost mult mai activ în setul secund. Simona a urcat mai mult, a variat lungimea loviturilor și a pus-o vizibil în dificultate pe americancă. Serena a devenit dependentă de primul serviciu, fiind vulnerabilă în schimburile lungi.
Cele două jucătoare s-au îmbrățișat la final, iar Simona a părut relaxată și cu zâmbetul pe buze. Mai mult, liderul mondial chiar le-a oferit spectatorilor prezenți unul dintre prosoapele pe care le-a folosit azi. Serena Williams o va înfrunta în sferturile de finală pe Karolina Pliskova, nr.8 WTA.
Potrivit informațiilor de ultimă oră, Thierry Van Cleemput va fi noul antrenor al Simonei Halep, pe care o va pregăti, într-o perioadă de probă, la turneele de la Doha şi Dubai, primele la care jucătoarea noastră va participa după eliminarea de la Australian Open.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024