Căsătorie după gratii

Penitenciarul Rahova a deschis o anchetă internă după ce o angajată pe postul de psiholog s-a căsătorit cu un deţinut al închisorii. Ceremonia a avut loc săptămâna trecută la Penitenciarul Jilava, acolo unde a fost mutat deţinutul Bogdan Dumitrache, poreclit „Crocodilu”. Bogdan Dumitrache este condamnat  la 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat.

Bogdan Dumitrache, zis ”Crocodilu”, s-a însurat după gratii cu nimeni alta decât psiholoaga penitenicarului în care a fost încarcerat. Condamnat la șapte ani și jumătate în dosarul „Clanurilor”, interlopul a fost încarcerat, inițial, la Penitenciarul Rahova. Acolo, bărbatul ar fi cunoscut-o pe Veronica, o fostă gimnastă care lucrează ca psiholog în cadrul penitenciarului. Femeia l-ar fi consiliat pe Crocodilu până când a ajuns să se îndrăgostească de el, iar în timpul lungilor discuții pe care le-au avut, între ei s-a înfiripat o poveste de dragoste. Ca urmare, Bogdan și Veronica au cerut să li se permită oficierea căsătoriei în Penitenciarul Jilava, unde este acum încarcerat Bogdan Dumitrache. Potrivit codului deontologic, relaţiile dintre angajaţii penitenciarelor şi deţinuţi sunt interzise. Drept urmare, angajata Penitenciarului Rahova este anchetată de către superiori.
„Nu este nimic neobişnuit. Orice deţinut are dreptul la căsătorie. Face o cerere în acest sens şi, după ce se analizează, deţinutul se poate căsători fie în interiorul penitenciarului, fie în localitatea de care aparţine penitenciarul, în cazul nostru în Jilava. Căsătoria la care faceţi referire a avut loc în penitenciar, iar femeia care s-a căsătorit cu deţinutul de la noi nu este angajată la Jilava, ci la Rahova”, a declarat, Cristian Micu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Jilava.
Pe de altă parte, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Penitenciarelor susţin că angajata de la Rahova nu a încălcat codul deontologic prin relaţia pe care o are cu deţinutul. Potrivit acestora, educatorii din penitenciare se ocupă, printre altele, de alfabetizarea deţinuţilor sau îi învaţă pe aceştia „să se poarte frumos în societate”. Bogdan Dumitrache a fost condamnat, în iunie 2018, la 7 ani şi 6 luni pentru constituire de grup infracţional organizat.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole