Incendiu la Constanța. A luat foc o casă

Zi neagră pentru o familie din Constanța a căreia locuință a fost cuprinsă, astăzi, de flăcări.
Oamenii au cerut ajutorul pompierilor de la ISU Dobrogea, iar la fața locului au ajuns imediat două autospeciale cu apă și spumă.
Pompierii au intervenit pentru stingerea focului care cuprinsese acoperișul locuinței aflate pe strada Justiției din Constanța.
Ei au reușit să lichideze flăcările, însă incendiul a afectat aproximativ 50 mp din suprafața acoperișului.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Reprezentanții ISU urmează să stabilească de la ce a pornit focul.

Cele mai Accesate Articole