Cerul este astăzi temporar noros pe litoral.
Vântul suflă slab până la moderat și mai sunt posibile unele fulguieli.
Maxima atinge 1 grad C, iar la noapte minimele vor coborî până la minus 3 grade.
Administrația Națională de Meteorologie anunță că cerul este variabil, cu înnorări mai ales în sudul şi estul ţării, unde izolat se vor semnala fulguieli sau burniţe, favorizând depunerile de polei.
Vântul suflă slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi Moldova.
Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în Oltenia şi estul Transilvaniei şi 6 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 şi 0 grade.
Termometrele vor indica până la minus 2 grade la Craiova, 0 grade la Bucuresti, Galați și Cluj-Napoca, 2 grade la Baia Mare și 4 la Timișoara.
Noaptea, înnorările vor fi mai accentuate în regiunile vestice şi nord-vestice, unde pe arii restrânse vor cădea precipitaţii mixte şi se va depune polei.
Mâine, temperaturile vor continua să urce, fiind pozitive în aproape toată țara.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 5 şi 8 grade C.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...