Actrița Ileana Ploscaru a devenit cetățean de onoare al Constanței

Ședința de astăzi a Consiliului Local Municipal Constanța a inclus un moment festiv dedicat actriței Ileana Ploscaru.
Primarul Decebal Făgădău i-a înmânat artistei titlul de cetățean de onoare al municipiului chiar în ziua în care aceasta împlinește 86 de ani, dintre care peste 60 i-a petrecut pe scenă.
”Îmi doresc din inimă să joc la teatru sub egida Teatrului Național din Constanța”, a declarat cu emoție Ileana Ploscaru.
Constănțenii o pot vedea pe marea actriță, duminică, 5 februarie, de la ora 19:00, în spectacolul ”Bătrâna și hoțul”, în regia lui  Iulian Enache.
Pe scena Teatrului de Stat Constanța se vor mai afla Dan Cojocaru, Alina Mantu şi Alexandru Medveghi.
Ileana Ploscaru s-a născut la 31 ianuarie 1931, la Cluj-Napoca.
A debutat pe scena Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca în februarie 1951, iar zece ani mai târziu s-a transferat la Teatrul de Stat din Constanța unde se bucură de aprecierea și aplauzele publicului.
 
 

Cele mai Accesate Articole