Locuitorii din Agigea, afectați de o avarie la magistrala de apă

SC RAJA SA anunță producerea unei avarii la conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, la ieșire din localitatea Lazu.
Regia precizează că pentru efectuarea lucrărilor de reparații a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 17 februarie 2017, în intervalul 09:30 – 16:00.
Sunt lipsiți de apă toți consumatorii din localitatea Agigea.
Reprezentanții RAJA spun că echipele de intervenție au încercat remedierea avariei cu conducta sub presiune, dar în urma decopertării tronsonului avariat, s-a constatat necesitatea înlocuirii unui segment pe o lungime de aproximativ 4 metri.
”Ne cerem scuze față de abonații afectați de această avarie și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru remedirea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat RAJA.

Cele mai Accesate Articole