Supraveghere sporită în Marea Neagră. Crește prezența navelor NATO în zonă

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat creşterea prezenţei maritime a NATO în Marea Neagră.
Oficialul român a declarat că la reuniunea Alianţei Atlanticului de Nord de la Bruxelles s-a decis și efectuarea unui număr mai mare de  exerciţii militare navale, pentru întărirea capacităţii de apărare a țării.
”Vreau să subliniez că toate aceste acțiuni vor fi îndeplinite în conformitate cu prevederile Convenției de la Montreux. De asemenea, creșterea prezenței NATO are un caracter defensiv, fiind o măsură echilibrată de sporire a interoperabilității și, deci, de întărire a capacităților noastre de apărare”, a spus Gabriel Leș.
El a explicat că prezenţa navelor aliate la exerciţii în Marea Neagră este o activitate normală, care contribuie la creşterea interoperabilităţii între forţele navale ale României şi cele ale aliaţilor.
”După anexarea ilegală a Crimeei, aceste activităţi au devenit mai frecvente, ca manifestare a solidarităţii alianţei şi ca măsură de întărire a colaborării noastre”, a spus ministrul, apreciind că sporirea prezenței NATO în Marea Neagră va conduce la o mai bună cunoaștere a situației din zonă, dar și la creșterea stabilității și predictibilității în această arie geografică.
 

Cele mai Accesate Articole