Oferta locurilor de muncă disponibile în Spania s-a prelungit

Oferta cu locuri de muncă sezonieră în Spania s-a prelungit până la data de 31 martie, anunță Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). 200 de slujbe pentru ambalat fructe şi verdeţuri în regiunea Lerida, așteaptă să fie ocupate. Persoanele interesate sunt așteptate la agențiile Județene cu documentele necesare înscrierii pentru selecție.

ANOFM, compartimentul Eures, anunţă  prelungirea valabilităţii ofertei de lucru până la data de 31 martie 2017 în vederea acoperirii a 200 de locuri de muncă sezonieră pentru ambalat fructe şi verdeţuri în regiunea Lerida.
Sunt solicitate persoane apte pentru muncă, cu/fără experiență la ambalat fructe și verdețuri, cunoștințe de limbă română și/sau spaniolă.
Durata contractului de munca este de 4 luni, data începerii contractului este 1 iunie 2017. Timpul de lucru este de 8 ore pe zi, în 2 schimburi. Salariul oferit este cuprins între 900 – 1200 euro/lună.
Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 5 euro/zi (cu mentiunea ca se plătesc doar zilele lucrătoare). Transportul și masa nu sunt incluse.
Persoanele interesate vor depune un dosar cu următoarele documente: copie CI, adeverință medicală „apt pentru muncă”, copie act studii, CV la compartimentul EURES din cadrul Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă,  până în data de 31 martie 2017. Locația și data selecției vor fi comunicate la o dată ulterioară.
Redactor: Daniel Albu
The post Oferta locurilor de muncă disponibile în Spania s-a prelungit appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole