Vești bune pentru românii care vor să-și cumpere o mașină nouă


Guvernul a decis să aloce mai mulți bani pentru programul ”Rabla”.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat, astăzi, că programul de înnoire a parcului auto primește o suplimentare de 3.538 de vouchere,  ceea ce înseamnă aproximativ 23 de milioane de lei.
Cei care vor să renunțe la vechiul autoturism trebuie să știe că a fost prelungită și perioada în care proprietarii persoane fizice și juridice se pot înscrie la producători, noul termen fiind 10 decembrie 2016.
Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, la care pot fi adăugate și eco-bonusuri.
Este a treia suplimentare a programului Rabla din 2016, după cele din lunile iulie şi octombrie.
 

„Această nouă suplimentare confirmă succesul istoric pe care l-a înregistrat, anul acesta, programul Rabla. Cumulând bugetul iniţial al Programului şi suplimentările din iulie şi octombrie, ne aşteptăm să depăşim 25.000 de beneficiari, până la sfârşitul anului. Interesul faţă de Programul Rabla continuă să fie foarte ridicat şi mă bucur că am reuşit să identificăm resursele pentru a înlocui şi mai multe maşini vechi cu autovehicule noi, mai puţin poluante” , a spus Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
 

Cele mai Accesate Articole