Stingem lumina. Ora Pământului la Constanţa

Întreaga planetă sărbătoreşte astăzi, 25 martie, „Ora Pământului”. Evenimentul este marcat prin stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar.
La acţiune participă milioane de oameni, instituții și companii care urmăresc sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.
La Constanţa, ONG Mare Nostrum vă invită să sărbătoriţi „Ora Pământului”,  între orele 20:30 – 21:30, în Parcul Tăbăcărie.
Organizatorii au anunţat că pe aleile parcului vor fi aprinse mii de lumânări, evenimentul desfăşurându-se sub genericul „Şi TU poţi dărui Pământului din energia ta!”.
Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi alte instituţii se vor alătura şi în acest an campaniei „Ora Pământului”, anunţând că vor stinge luminile, între orele 20,30 – 21,30.
„ Un mediu curat înseamnă cetăţeni mai sănătoşi şi garantarea unui viitor responsabil pentru generaţiile următoare. Guvernul României se alătură pentru al patrulea an consecutiv campaniei ‘Earth Hour’ organizată de WWF-Romania şi, împreună cu alte 65 de instituţii din Bucureşti şi din ţară, va stinge luminile, în intervalul 20,30 – 21,30, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la consumul iraţional de resurse şi la importanţa dezvoltării durabile a societăţii”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a Executivului.
 

Cele mai Accesate Articole