Victor Becali rămâne în spatele gratiiilor!


Tribunalul Constanța a respins cererea sa de eliberare condiționată în Dosarul Transferurilor.
Decizia luată, astăzi,  de judecătorul Cornelia Dumitra, este definitivă.
În martie 2014, fostul impresar sportiv, Victor Becali a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare.
El a fost acuzat, alături Gheorghe Copos, Ioan Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea,  de efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul în acest caz se ridică la aproape 1,5 milioane dolari în dauna statului şi peste 10 milioane dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
Pe de altă parte, în prezent, Victor Becali este judecat și pentru dare de mită, alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea.
Ei sunt bănuiţi că i-ar fi dat mită judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, care i-a achitat într-o primă fază în dosarul transferurilor de fotbalişti.

Cele mai Accesate Articole