Mapmond (26.03.2017)

Întreaga lume a marcat ieri Ora Pământului. Timp de o oră, principalele monumente din lume au fost cufundate în întuneric.Ora Pământului are loc, în fiecare an, în ultima sămbătă din luna martie și atrage atenția asupra importanței reducerii consumului de energie electrică, factor poluant pentru mediul înconjurător.Orașe și monumente de pretutindeni au oprit iluminatul la ora locală 20.30, în cadrul acestui eveniment lansat în anul 2007.

O persoana a fost arestata sambata dupa un schimb de focuri intr-un autobuz, care a provocat moartea unei persoane si ranirea alteia, pe celebra artera din Las Vegas cu numeroase cazinouri. Suspectul, care ar avea 50 de ani, se afla la al doilea etaj al autobuzului atunci cand a deschis focul „la intamplare”, a declarat el. Conform politiei, nimic nu sugereaza ca ar putea fi vorba de un atentat.
Mii de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei pentru a protesta faţă de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu doar câteva zile înainte ca premierul Theresa May să activeze o clauză a Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se iniţiază negocierile de ieşire din UE. Participanţii la marşul „Uniţi pentru Europa” au fluturat steaguri UE, au purtat pancarte anti-Brexit şi au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor atacului terorist de la Londra.
The post Mapmond (26.03.2017) appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole