Se dă startul angajărilor pentru sezonul estival 2017

Societățile se pregătesc din timp pentru a selecta cel mai bun personal. În acest sens, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, există deja posturi disponibile. Cele mai căutate meserii sunt cele de bucătar, ospătar, barman sau cameristă.

În scurt timp, se va da startul sezonului estival. Asta însemnă că numărul turiștilor va fi mare, iar pentru a face față solicitărilor, patronii de restaurante, terase și hoteluri încep, încă de pe acum, să-și caute personal. Cu toate acestea, ce care activează în domeniul turismului, spun că este din ce în ce mai greu de găsit personal calificat.
Litoralul românesc are nevoie atât de ospătari, barmani sau cameriste, dar şi de recepţionere sau administratori de hotel. Poziţiile vacante pot fi găsite fie prin agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă, fie prin recomandări sau apelarea directă la angajatori.
Cei care doresc să lucreze pe timpul verii pot începe să se intereseze la ghișeele agenției pentru ocuparea forței de muncă sau pe site-ul instituției. Marea bătălie se va da însă, în luna aprilie când, la Constanța, va fi organizată bursa locurilor de muncă, unde veti putea alege din sute de posturi vacante.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post Se dă startul angajărilor pentru sezonul estival 2017 appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole