Au încălțat pantofii de alergare și au marcat prin cros „Ziua Internațională a cărții pentru copii și tineret”. Ediția 2017 a Crosului Cititorilor s-a desfășurat, la Medgidia, sub sloganul „Alergăm spre Regatul Poveștilor”.
Din anul 1967, în fiecare an, pe 2 aprilie, data nașterii scriitorului Hans Christian Andersen, în întreaga lume se sărbătorește Ziua internațională a cărții pentru copii și tineret. Scopul acestei zile este de a însufleți dragostea de carte și de a îndrepta atenția copiilor către cărți. Cu această ocazie mai mulți copii din diverse localități au participat la Crosul Cititorilor: „Alergăm spre Regatul Poveștilor” ediția 2017.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului ”Literatură și Pictură”, inițiat de către Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia. El a fost susținut de către scriitorul de literatură pentru copii, Petre Crăciun, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Evenimentul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Scopul acțiunii a fost acela de a promova două activități extrem de sănătoase: lectura și sportul, ambele în aer liber.
La sfârșitul evenimentului toți participanții au primit diplome, iar cei mai buni au fost primit și câte o carte.
Redactor: Paul Alexe
The post Crosul cititorilor la Medgidia appeared first on Litoral TV .
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...