Vânt puternic, la Constanța

A doua zi de Paște a adus cu temperaturi scăzute și vânt puternic, la malul mării. Din această cauză, Porturile din Constanța, au fost închise încă de la primele ore ale dimineții.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului în cinci judeţe printre care și Constanța. Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Tulcea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi și Constanța . În aceste zone, vor fi intensificări ale vântului care vor atinge local, la rafală, viteze de 55-65 de kilometri la oră. Totodată, având în vedere că pe numeroase artere rutiere importante din țară traficul auto se desfășoară în condiții nefavorabile Centrul Infotrafic al Poliţiei Române sfătuiește conducătorii auto să manifeste prudență sporită la volan, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele, să adapteze în permanență viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere și să evite efectuarea manevrelor riscante în trafic. Tot din cauza vântului puternic, Porturile Maritime Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia au fost închise, luni dimineaţă, iar manevrele navelor au fost suspendate. Potrivit autorităților, porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea au fost închise începând cu ora 7.45, iar în Portul Midia manevrele au fost suspendate la ora 08.30.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post Vânt puternic, la Constanța appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole