Fără excese alimentare, de Paște

În fiecare an, în preajma sărbătorilor, urgența spitalului Judetean Constanta devine neîncăpătoare. Majoritatea oamenilor ajung cu afecțiuni digestive din cauza consumului în execes de alimente și băuturi alcoolice. Se pare că anul acesta constănțenii și-au învățat lecția din anii anteriori și au fost cumpătați.

Spre deosebire de anii anteriori când în stația centrală a Unității de Primiri Urgențe a  spitalului Județean Constanța se înregistrau peste 1200 de solicitări, anul acesta, constănțenii au fost ponderați.  Chiar dacă masa de Paște a fost copioasă, după un post aspru de 7 săptămâni, aceștia nu au facut abuzuri  în ceea ce privește consumul de preparate specifice periodei Pascale. Potrivit UPU, în ziua de Paște, din cele peste 300 de solicitări înregistrate în tot județul, doar 52 de cazuri au fost cu dureri abdominale și 12 de etilism. Anul acesta constănțenii ori și-au învățat lecția, fie s-au tratat singuri acasă. Sărbătoarea Paştilor a fost celebrată, în județul nostrum, de circa 575.000 de creștini, potrivit recensământului din 2011.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post Fără excese alimentare, de Paște appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole