Fostul primar din Năvodari, Tudorel Calapod, din nou în fața instanței

Curtea de Apel Constanța va judeca, luna viitoare, dosarul privind terenurile subevaluate de la Năvodari, în care fostul edil al orașului, Tudorel Calapod, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în primă instanţă.
Termenul apelului în acest caz a fost stabilit pentru data de 18 mai.
Reamintim că în septembrie 2016, magistrații Tribunalului Constanța l-au condamnat pe Tudorel Calapod la patru ani de închisoare în dosarul în care DNA îl acuză de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite și stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice.
Aceeași pedeapsă au primit și fostul consilier Marian Surdu și Stere Sponte, fostul şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Totodată, Violeta Gulelis, evaluator autorizat, a fost condamnată la  trei ani cu suspendare.
Hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanță care urmează să ia decizia definitivă în acest dosar.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 12 ianuarie 2006 – 25 octombrie 2006, în calitate de primar al oraşului Năvodari, Tudorel Calapod a stabilit o valoare diminuată faţă de valoarea reală, de doar 11,45 euro/mp fără TVA, în cadrul contractului de vânzare – cumpărare din data de 25.10.2006 a suprafeţei de 29.962,17 mp aparţinând domeniului privat al oraşului Năvodari încheiat cu SC HARS SRL Constanţa (teren situat, pe malul mării, în zona Mamaia Nord – „Camping Pescăresc”).
Valoarea de piaţă a terenului concesionat, stabilită prin expertiza dispusă în cauză, era de 17,21 euro/mp fără TVA.
Ar fi rezultat astfel un prejudiciu adus Consiliului Local Năvodari de 5,76 euro/mp fără TVA şi un total de 172.582,1 euro fără TVA.
Anchetatorii spun că, în demersul său, Calapod a fost ajutat de Violeta Gulelis și Marian Surdu.
DNA menționează și că în perioada 10.11.2006 – 21.03.2007,  Tudorel Calapod, cu sprijinul Violetei Gulelis  şi al consilierului local Stere Sponte, a stabilit o valoare diminuată faţă de valoarea reală, de doar 25 euro/mp fără TVA, în cadrul Contractului încheiat cu SC TERRA DEL SOL SRL, având ca obiect terenul în suprafaţă de 24.600 mp din acte şi 26.205 mp din măsurători, aparţinând domeniului privat al oraşului Năvodari (teren situat pe malul mării), în condiţiile în care valoarea de piaţă a terenului concesionat, stabilită prin expertiza dispusă în cauză, era de 57,79 euro/mp fără TVA.
Astfel, a rezultat un prejudiciu adus Consiliului Local Năvodari de 32,79 euro/mp fără TVA şi total de 859.261,95 euro fără TVA.
In octombrie 2014, Tudorel Calapod a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, într-un alt dosar, cel privind depozitul de deșeuri pe care voia să îl construiască la Năvodari, firma italianului Roberto Vincentelli.
Sursa: http://www.gazetadenavodari.ro/fostul-primar-din-navodari-tudorel-calapod-din-nou-in-fata-instantei-2/
Articolul Fostul primar din Năvodari, Tudorel Calapod, din nou în fața instanței apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole