Maratonul de 24 de ore, pe nisip, de la Constanța, în sprijinul copiilor cu autism s-a încheiat cu succes. Chiar dacă temperaturile scăzute din timpul nopții le-au dat bătăi de cap concurenților, toată lumea a rezistat cu brio. Printre echipele care au urcat pe podium s-au aflat și jandarmii constănțeni.
Peste o mie de participanți a numărat evenimentul, unic în lume, desfășurat la Mamaia. Chiar dacă nu s-au așteptat la un număr așa de mare de participanți, organizatorii s-au declarat mai mult decât mulțumiți.
Printre echipele fruntașe, s-a aflat și cea a Jandarmeriei din Constanța.
Nici cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea nu s-au lăsat mai prejos. Chiar dacă nu au adunat la fel de mulți kilometri ca și echipele învingătoare, nu s-au lăsat bătuți și au încheiat cursa.
Condițiile dificile și gradele scăzute din timpul nopții le-au dat mari bătăi de cap competitorilor, cu toate acestea toate cele 20 de torțele au rămas aprinse. Potrivit participanților, scopul cursei a meritat tot efortul depus.
Toți cei care au alergat la maratonul de 24 de ore, au primit medalii din partea organizatorilor.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post 24 de ore, încheiate cu succes appeared first on Litoral TV .
Cele mai Accesate Articole
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
,,Șah în Parc”, la Năvodari, duminică, 28 aprilie
Duminică, 28 aprilie, începând cu ora 11.00, năvodărenii sunt invitați la o nouă ediție a evenimentului „Șah în parc”. Indiferent de...
-
S-a înfiinţat primul club voluntari Rotakids în Dobrogea
Ovidiu Constantin Bunget, Guvernator al districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, antreprenor și Profesor Universitar la...