Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși din România

Pe 23 aprilie se sărbătorește unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul ortodox, Sfântul Gheorghe, așa că bisericile și-au deschis larg porțile încă de la primele ore ale dimineții. Pe seară însă, celebrarea se mută prin localuri și locuri de distracție. Și asta pentru că mii de români ce poartă un nume derivat al sfântului își serbează onomastica.

Potrivit traditiei populare, ziua Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe este marcată pe 23 aprilie, prin impodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizeaza renasterea naturii.
Înainte de rasaritul soarelui oamenii se scalda intr-o apa curgatoare, ca sa fie sanatosi tot anul, iar busuiocul semanat inainte de rasarit e bun pentru cinste. Se mai spune ca cine doarme in aceasta zi ia somnul mieilor si tot anul e somnoros. Daca in ziua de Sfantul Gheorghe va fi roua multa ori va fi pacla, e semn de an bogat, iar daca e ploaie se va face grau si fan, potrivit credintei populare. . In aceasta zi se aduna de pe camp plantele medicinale care se pastreaza peste an, iar gunoiul se pune la radacina pomilor, ca sa rodeasca bine. Sărbătoarea religioasă are însă și o altă însemnătate pentru miile de români care poartă numele sfânt. Potrivit unei statistici a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pe anul 2015, peste un milion de români, dintre care 733.000 de bărbaţi și 344.071 de femei, îşi serbează onomastica. Cele mai răspândite nume la bărbați sunt Gheorghe (522.927) și George (149.779) , iar cele mai multe femei care îşi serbează ziua de nume de Sfântul Gheorghe se numesc Georgiana (144.211), Georgeta (131.392), şi Geta (14.909).Le urăm tuturor „La Mulți Ani!”
Redactor: Andreea Barbu
The post Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși din România appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole