Consilierii locali din Năvodari s-au întrunit într-o ședință ordinară de lucru. Pe ordinea de zi s-au aflat 36 proiecte de hotărâre, iar 14 proiecte au fost pe lista suplimentară. Toate au fost aprobate de către aleșii locali.
Aleșii locali din Năvodari s-au reunit pentru a vota o serie de proiecte care vizează modernizarea și bunul mers al orașului, precum și bunăstarea locuitorilor orașului. Printre proiectele de hotărâre aprobate, vineri, în ședința de Consiliu Local, a fost și cel cu privire la creșterea burselor pentru elevi din unitățile de învățământ preuniversitar din Năvodari.
Consilierii au aprobat și rectificarea de buget, unde s-au alocat bani la proiecte extrem de importante pentru orașul Năvodari.
Pentru următoarea perioadă, se vrea lărgirea bulevardului Năvodari, amenajarea unei noi piste pentru bicicliști și achiziționarea unor stații pentru călători.
Unul dintre proiectele viitoare pe care edilul orașului Năvodari îl are în vedere, vizează construirea bazei sportive de pe strada Stadionului.
Totodată, în cadrul întâlnirii a fost votat și validat mandatul de consilier local al lui Nichita Rafael, acesta depunând și jurământul.
Toate cele 36 de proiecte de pe ordinea de zi, dar și cele de pe lista suplimentară au primit votul favorabil.
Sursa: http://www.tvlitoral.ro/proiectele-de-anvergura-continua-la-navodari-3/
Articolul Proiectele de anvergură continuă la Năvodari apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024