Muzică, dans și voie bună la decernarea premiilor festivalului concurs „Sănătatea crește odată cu mine”, eveniment organizat de grădinița Amicii. Peste 300 de preșcolari de la mai mai multe grădinițe din toată țara au participat la competiția care a avut 5 secțiuni. Trofeul a ajuns la grădinița Licurici.
A devenit deja o tradiție ca grădinița Amicii să organizeze festivalul „Sănătatea crește odată cu mine”. 5 secțiuni a avut concursul la care au participat 300 sute de preșcolari din toată țara: gimnastică de înviorare, șah, fotbal, majorete și artă plastică. Prichindeii talentați au fost atent evaluați de membrii juriului. Chiar și așa misiunea nu a fost una ușoară.
Cadrele didactice și preșcolarii grădiniței Amicii au avut motiv dublu de sărbătoare, deoarece decernarea premiilor a coincis cu Ziua Grădiniței. Emoțiile au fost mari atât pentru educatoare, cât și pentru copii.
Ca de fiecare dată părinții s-au mobilizat pentru ca evenimentul să fie unul reușit. 12 standuri tematice au fost amenajate în curtea grădiniței de fiecare grupă. S-au pus în vânzare dulciuri, sucuri, înghețată, baloane și jucării. Din banii strânși se va reamenaja spațiul de joacă din curtea grădiniței.
Proiectul ”Sănătatea crește odată cu mine!” își propune să ofere copiilor posibilitatea de a-și cultiva și de a-și menține interesul pentru o dezvoltare armonioasă, pe toate planurile: fizic, psihic, emoțional, social și comportamental.
Rpeorter: Camer Niță ; Imagine: Adrian Florea
The post Sănătatea crește odată cu mine appeared first on Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...