Au început înscrierile pentru BAC

Prima sesiune a examenului de bacalaureat este programată în perioada iunie-iulie, potrivit calendarului stabilit anul trecut. De astăzi, liceenii se pot înscrie la examen, care va debuta cu probele de evaluare a competențelor lingvistice, în mai puțin de trei săptămâni. Când de vor încheia cursurile și programul probelor, aflați din materialul următor.

Încep emoțiile pentru absolvenții de liceu! Până pe 26 mai au loc înscrierile pentru prima sesiune de Bacalaureat. Conform metodologiei, elevii trebuie să depună o fişă-tip informatizată, la secretariatele liceelor.
În data de 6 iunie, va debuta prima probă a examenului de Bacalaureat, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română și competențe digitale.
Prima probă scrisă, la Limba și literatura română, va fi susținută pe 26 iunie, iar a doua zi proba la limba și literatura maternă. Pe 28 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului,  iar pe 30 iunie proba la alegere a profilului și specializării.
Chiar dacă au mari emoții, elevii spun că sunt pregătiți pentru examenul vieții.
Afișarea rezultatelor se va face în data de 5 iulie, după afișare putând fi depuse și contestațiile. De asemenea, elevii au posibiliatea să-și echivaleze 2 dintre probele de competențe, cu certificate obținute în timpul liceului.
Totodată, cu atestatele primite de la ECDL România, își pot echivala proba de competențe digitale. Ca și în anii precedenți, sălile de examen vor fi dotate cu camere video și audio.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post Au început înscrierile pentru BAC appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole