Lucrările de la Podul de la Agigea, ce desparte Constanța de sudul litoralului, sunt pe ultima sută de metri. Astăzi, ar trebui să se termine cea mai grea parte a operaţiunii, urmând ca pe 25 mai, podul să fie redeschis circulaţiei, pe toate cele patru benzi disponibile.
Se lucrează la foc continuu pe Podul de la Agigea. Vremea capricioasă ar fi putut afecta lucrările, însă, potrivit autorităților, totul se desfăşoară conform graficului. Fixarea inelului a fost realizată, iar astăzi lucrătorii l-au dat jos în cursul zilei de luni, aceasta fiind și cea mai grea operațiune.
Închiderea totală a traficului pe pod a fost necesară în această perioadă pentru tensionarea finală a cablurilor, înlocuite în perioada septembrie-decembrie 2016, demontarea ancorajului provizoriu de pe pilonul central și montarea elementelor rosturilor de dilatație ale podului. În perioada în care podul de la Agigea este închis, Canalul Dunăre-Marea Neagră poate fi traversat în condiții optime pe noul pod, Apolodor, cu parcurgerea unei distanţe suplimentare de 2,8 km. Circulatia pietonala pe podul vechi , în această perioadă, este permisă doar pe partea dreaptă a drumului, fiind amenajat un culoar special, cu o lățime de minim 1m.
Dacă promisiunile autorităților vor fi respectate, podul va fi redeschis circulației, în data de 25 mai. După redeschiderea acestuia, toate cele patru benzi vor putea fi utilizate fără restricții de circulație, pe întreaga durată a sezonului estival.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post Ultimele zile de întreupere a circulației pe podul de la Agigea appeared first on Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Video. Poliția de Frontieră, dotată cu două drone de tip avion
În Portul Mangalia, la sediul Grupului de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă, a avut loc miercuri evenimentul prin care au intrat în...
-
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Portul Constanța, în atenția investitorilor din Qatar
Dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții în valoare de 15 miliarde de euro se află pe agenda întrevederilor pe care premierul...