Motocicliștii construiesc case la Cumpăna

Peste 130 de motocicliști, care fac parte din 14 cluburi din toată țară, si-au dat intâlnire la Cumpăna, în acest sfârșit de săptămână, unde și-au unit forțele în folosul a 16 familii cu venituri mici. În ce constă ajutorul, vă invit să aflați imediat.

Cei 130 de motocicliști au sosit vineri seara în Cumpăna și au campat în spațiul dedicat de lângă șantier, iar de sâmbătă muncesc, alături de familiile beneficiare și specialiștii Habitat for Humanity, la ridicarea a 16 locuințe.
Motocicliştii muncesc la patru cvadruplexuri, pentru ca 16 familii cu venituri mici să aibă o locuință decentă în care să își crească copiii. Lor li s-au alăturat familiile beneficiare, dar si reprezentantii administratiei publice locale Cumpăna.
Evenimentul Bikers for Humanity este la a doua ediţie și este inițiat de realizatorul radio Cristian Hrubaru, care susține proiectele organizației din 2015.
Voluntarii vor lăsa motocicletele de o parte, vor turna beton, vor vărui, vor vopsi, vor aplica tencuială decorativă, vor monta gips carton şi vată minerală, vor munci la zidărie şi la împrejmuire, vor realiza etrieri şi vor lega grinzi pentru fundaţie pentru cele 16 locuințe pe care Habitat for Humanity Cumpăna le construiește în cadrul proiectului „Construim împreună pentru viitor”.
Redactor: Oana Jărloianu
The post Motocicliștii construiesc case la Cumpăna appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole