Trei autoturisme și un TIR au intrat în coliziune, seara trecută, pe sensul de mers spre Constanța. Traficul a fost deviat, timp de câteva ore, pe rute ocolitoare.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, sâmbătă seară, în jurul orei 22:00, trei autoturisme și un autotren au intrat în coliziune, la km 111. În urma impactului, trei persoane au avut de suferit, dintre care una a rămas încarcerată. La fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe, pompieri și polițiști de la Rutieră. Cele trei victime au fost transportate la spital, pentru investigații. În urma producerii accidentului, traficul rutier a fost blocat pe sensul de mers spre Constanța, fiind deviat pe DN3A, între Drajna şi Feteşti. Circulația pe sensul opus nu a fost afectată. În jurul orei 6 dimineața, traficul a fost reluat în condiții normale. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Redactor: Daniel Albu
The post Accident grav pe Autstrada Soarelui appeared first on Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024