Accident la ieșirea din Constanța

Un alt accident rutier s-a produs, astăzi, în jurul prânzului, la ieșire din municipiul Constanța spre Valu lui Traian. Mai multe persoane, printre care și o femeie însărcinată, au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Un apel la 112 a alertat autoritățile, duminică, ora 12:20, că pe DN3, la la ieșirea spre localitatea Valu lui Traian, s-a produs un accident rutier cu victime. Două autoturisme au intrat în coliziune, rezultând rănirea ocupanților acestora. La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier și mai multe ambulanțe, care au găsit  patru victime, adulți, cu traumatisme ale membrelor și extremității cefalice, conștiente și cooperante.  Acestea au fost transportate la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Printre persoanele rănite se află și o tânără în vârstă de 25 de ani, însărcinată, care a suferit un traumatism la nivelul capului.  Dintr-un autroturism a fost preluat și o fetiță de 1 an și 8 luni, fără leziuni aparente, alături de tatăl acesteia. Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili cauzele accidentului.
Redactor: Daniel Albu
The post Accident la ieșirea din Constanța appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole