Mapamond (04.06.2017)

Poliția venezueleană a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc împotriva participanților la o demonstrație numită „marșul foamei”, la Caracas, transmite DPA. Protestatarii, care purtau cratițe goale pentru a ilustra penuria de alimente și alte produse de bază din Venezuela, intenționau să străbată un cartier sărac al capitalei. Garda națională a blocat drumul și a dispersat manifestația.”Guvernul nu a rezolvat nimic. În loc să caute o soluție, ne-a oprimat”, a declarat Stalin Gonzalez, lider al opoziției din Adunarea Națională.Pe fondul unei crize economice fără precedent în Venezuela, țară producătoare de petrol, protestele convocate de opoziție de la începutul lui aprilie și contramanifestațiile susținătorilor președintelui Nicolas Maduro s-au soldat cu 63 de morți. Ultima victimă a fost o femeie, împușcată mortal vineri, în statul Lara din nordul țării. Peste 1000 de oameni au fost răniți în cele două luni de ciocniri violente.

Șapte adolescenți au fost uciși și doi răniți sâmbătă în Brazilia într-o revoltă dintr-un centru de detenție pentru minori, transmite Xinhua din surse oficiale. Revolta s-a declanșat la ora locală 2.30, în timp ce gardienii încercau să oprească evadarea mai multor deținuți, în orașul Lagoa Seca din statul Paraiba, din nord-estul țării, a relatat televiziunea Globo. Deținuții au incendiat saltele și mobilă, iar unii au pătruns într-o altă aripă a penitenciarului, unde erau închiși membri ai unei bande rivale. În conflictul care a urmat, cîțiva adolescenți au fost înjunghiați, iar alții au ars de vii.Directorul închisorii a confirmat că 11 deținuți au evadat. Bilanțul a crescut ulterior la 20.Penitenciarul Lar do Garoto, unde au avut loc incidentele, are o capacitate de 40 de locuri, dar acolo erau închiși 218 deținuți. Supraaglomerarea este o problemă gravă în multe închisori braziliene, unde violențele soldate cu morți sunt un fenomen recurent, observă Xinhua.
O echipă de televiziune a Reuters a văzut sâmbătă zeci de cadavre de bărbați, femei și copii pe o stradă din Mosul, în apropierea liniei frontului dintre forțele guvernamentale irakiene și luptătorii Statului Islamic. În jurul victimelor erau împrăștiate bagajele pe care încercaseră să le ducă, aparent în încercarea de a fugi din partea din oraș încă ocupată de extremiști. Statul Islamic mai controlează trei cartiere din Mosul, printre care Zanjili, unde a avut loc masacrul.Alte sute de civili au reușit să ajungă după liniile trupelor guvernamentale, relatează Reuters. Unii dintre ei erau răniți, iar alții păreau să ducă morți înveliți în pături.
The post Mapamond (04.06.2017) appeared first on Litoral TV .

Cele mai Accesate Articole