Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la unele dispoziții legale referitoare la dosarul electronic de sănătate al pacientului, apreciind că „accesul la datele personale medicale ale pacienţilor este permis unei categorii definite mult prea exhaustiv”.
În excepţia de neconstituţionalitate formulată, este invocat „caracterul lacunar al normelor care reglementează dosarul electronic de sănătate, de vreme ce reguli substanţiale, esenţiale în materia protecţiei vieţii intime, familiale şi private, precum şi a protecţiei datelor cu caracter personal, nu sunt reglementate prin lege”.
Avocatul Poporului menționează că reglementările legale ale dosarului electronic de sănătate al pacientului (DES) prezintă un grad mare de generalitate, deși legiferează într-un domeniu atât de sensibil precum datele personale de natură medicală ale pacienților.
Dosarul electronic de sănătate a devenit obligatoriu la jumătatea lunii noiembrie.
DES conține toate informaţiile legate de sănătatea pacientului: de la grupa sanguină, alergii şi intoleranțe, la intervenţii suferite, vaccinuri sau rezultatele analizelor, dar și date personale precum numele şi data naşterii şi codul de asigurat de pe cardul de sănătate.
Toți furnizorii de servicii medicale, indiferent că sunt publici sau privați, ori dețin sau nu contract cu Casa Națională de Asigurări pentru Sănătate, sunt obligați să completeze în DES.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024