Proiecte Culturale Dobrogene

Interviul realizat cu pictorul Alexandru Ghinea
 
E.T. Ce v-a inspirat în alegerea temelor pentru lucrările dumneavoastră?
A.G. De copil am iubit marea, marinarii și vapoarele iar inspirașia picturilor mele izvorăște din această dragoste
E.T. Cum descrieți excursia de documentare din cadrul proiectului la care dumneavoastră ați participat?
A.G. Excursia de documentare artistică în Dobrogea a fost un real mijloc de inspirație vizuală, un schimb de impresii și de idei artistice între colegii de breaslă.
E.T. Cum v-a inspirat această deplasare în Dobrogea?
A.G. A fost ocazia ideală de a ieși în natură cu alți pictori, unde inspirația artistică a încolțit imediat,  dând naștere la două lucrări focalizate pe itinerarul acestei deplasări.
E.T. Cum vă definește Asociația „ Artiști Dobrogeni” în cadrul căreia activați?
A.G. Sunt membru al Asociației „Artiști Dobrogeni” încă de la înființare și pot afirma că reprezint cu plăcere Asociația în cadrul fiecărui vernisaj organizat. Reuniunile din cadrul asociației sunt identice cu cele dintr-o familie, unde putem discuta constructiv și artistic în comuniune spirituală și artistică.
E.T. Sunteți adeptul finanțării publice în cultură ?
A.G. Consider că Ministerul Culturii trebuie să se implice profund și să-și aducă un aport deosebit în promovarea artiștilor și a creației acestora, atât în țară cât și în străinatate. De asemenea, ar trebui să inițieze un concurs de artă cu premii, unde să participe absolut oricine să fie o competiție liberă, fără alte criterii de excudere, decât acelea legate de calitatea artei pe care o prezintă.
E.T. Cum vă influentează în creația dumneavoastră cosmopolitismul dobrogean. 
A.G. În majoritatea lucrărilor mele sunt reprezentate peisaje dobrogene, peisaje marine, nave militare și nave civile. Mă inspir din zona dobrogeană și o promovez cu mare pasiune.  În concepția mea, arta vizuală nu trebuie să aibă granite, pe de altă parte artistul trebuie să fie înzestrat cu simțul datoriei sacre față de familie și părinți, să-și iubească țara, obiceiurile, tradițiile și locul de unde se inspiră.
E.T.  Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor. 
A.G. Vreau să creez cât mai multe picturi din peisajul dobrogean, să am cât mai multe expozitii personale în țară și în strainatate, să fiu cunoscut de cât mai mulți artiști români și străini și îmi mai doresc ca arta să fie apreciată. Doresc să onorez invitația lansată de Muzeul de Artă European din Danemarca de a participa cu o lucrare la expoziția internatională din 2017.
 
 
 
 






 
 
          Interviu cu Gheorghe Caraiman
 
 
E.T. Ce v-a inspirat în alegerea temelor pentru lucrările dumneavoastră?
 G.C. M-a inspirat frumuseţea  amintirilor  de altădată în peisajul dobrogean, arhitectura deosebită a clădirilor și a unor obiceiuri din Dobrogea de la sfârşitul sec. xx din perioada în care înca se mai aducea apa cu sacaua în cadrul comunităților.
 
E.T. Cum vedeţi Dobrogea in contextul  specificului  multietnic?                                    
G.C.  Dobrogea  este un mozaic etnic. Împreună cu românii, trăiesc mai multe comunități etnice, care au tradiţii, cultură și religie distinctă. Dobrogea este un exemplu de convietuire armonioasă, interculturală și de cooperare între etnii.
E.T. Cum vă defineşte proiectul cultural și de creaţie în care v-aţi implicat  în ultimele șase luni?
 G.C. Mă bucur ca am avut șansa să particip la acest proiect, pentru că noi ca artiști trebuie să ne aducem aportul cât mai mult în a ajuta la crearea, la promovarea și la conservarea culturii dobrogene, pentru ca actul artistic sa fie cât mai valoros odată cu trecerea timpului.
E.T. Ce credeţi că trebuie să se întâmple la Constanța pentru ca urbea sa fie considerată un oraş cultural?
 G.C. Cei care dețin posturile cheie din domeniul culturii trebuie să se implice mai mult atât pe segmentul reabilitării clădirilor vechi, reamenajării parcurilor din Constanta, precum și atribuirea în folosinţă  a unor locaţii spaţioase  pentru expoziţiile artiştilor plastici. În acest sens aș vrea să văd deschis cât mai curând Centrul Cultural  pentru Tineret Jean Constantin unde ar fi posibilă  amenajarea a două galerii de artă în spațiul vitrat de la intrare.
E.T. Cum descrieţi excursia de documentare din cadrul proiectului la care dumneavoastră  a-ti participat?
 G.C. Excursia de documentare în cadrul proiectului a fost bine gândită pentru a ne permite vizualizarea și documentarea necesară  în crearea viitoarelor lucrări de pictură cu peisaje dobrogene.
     E.T. Credeţi în proiectele culturale finanțate din surse private?      
 G.C. Orice finanţare este bine venită în proiectele culturale.
E.T.  Cum vă defineşte  Asociaţia ,,Artisti dobrogeni” in cadrul căreia  activaţi?      
 G.C. Eu cred că mă defineşte ca un om de bază, un bun colaborator în ceea ce priveşte ridicarea pe simeze a lucrărilor și ca un pictor care este prezent cu lucrări de valoare la fiecare expoziţie.
E.T. Ce sfaturi le daţi tinerilor care doresc să urmeze o carieră artistică?
 G.C. Cred că tinerii  ar trebui să se gândească foarte bine înainte de a lua o hotărâre. Trebuie mai întâi o meserie ca să le asigure resursele materiale necesare supraviețuirii pe iar pictura să fie doar hobby.
E.T. Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor?                                                            
 G.C.   Am în proiect realizarea unei expoziţii de pictură intitulaă   Constanța de altădată . Am lucrat peste patruzeci de lucrări ce aşteaptă să fie expuse într-un spaţiu adecvat. Mi-aș dori ca  aceste lucrări  să  ajungă pe simezele   Centrului  cultural pentru tineret Jean Constantin.        







   
  Interviuri  realizate de Enache TUȘA  în cadrul proiectului:
„ Organizare sesiune culturală și realizare album cu artişti dobrogeni contemporani ”
– Finanțare: Consiliul Judetean Constanța
– Cofinanțare: Asociația „Artiști Dobrogeni”

Cele mai Accesate Articole