Astăzi se împlinesc exact 100 de ani de la prima victorie a Armatei Române moderne. Este vorba despre bătălia de la Mărăști, din 11 iulie 1917când, pentru prima dată după 11 luni de la intrarea României în primul Război Mondial, soldații Armatei a 2-a au văzut cum inamicul se retrage din fața lor. A fost un moment istoric de mare importanță, după cum povestesc istoricii și manualele de istorie.
11 iulie 1917, ora 3:30. Artileria românească începea pregătirea pentru atacul ce avea să urmeze. Soldații Armatei a 2-a, condusă de generalul Alexandru Averescu, au luat cu asalt pozițiile inamice, au trecut prin breșele create de artilerie și s-au angajat în lupte corp la corp, folosind inclusiv baionetele. În scurt timp, divizia a 3-a Infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică, între cota 536 și localitatea Mărăști. O sarcină deosebit de dificilă i-a revenit regimentului 22 Infanterie care a avut sarcina să nimicească apărarea inamică din localitatea Mărăști.
A fost o ofensivă care avea rolul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Premergător asaltului trupelor terestre, formate din soldați români și ruși, artileria româna a avut un rol decisiv in succesul operatiunii. Bătălia de la Mărăști s-a desfășurat între 11 și 19 iulie 1917și a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea operațiunilor militare pe frontul românesc dar a și contribuit și la ridicarea moralului ostașilor români.
Pentru cinstirea memoriei eroilor de la Mărăști și în amintirea luptelor care s-au dus aici, în anul 1928 s-a încept construcția ”Mausoleului de la Mărăști”. Acesta a fost înălțat la cota 536, la inițiativa unui grup de ofițeri și generali constituiți în ” Societatea Mărășești în comuna Răcoroasa – sat Mărăști”.
Revenind în prezent, Ministerul Apărării Naționale a trimis un comunicat prin care anunța marcarea centenarului de la începerea ofensivei, de pe 11 iulie 1917.
« Militarii forțelor terestre din Divizia 2 Infanterie ”Getica”, aflați în poligoanele de instrucție din Cincu, Smârdan și Babadag pentru exercițiul multinațional Saber Guardian 17, marchează, 11 iulie, împlinirea a 100 de ani de la începerea bătăliei de la Mărăști. Astfel, marți dimineață, la ora 3.50, militarii Brigăzii 8 LAROM ”Alexandru Ioan Cuza” și ai Batalionului 285 Artilerie ”Vlaicu Vodă”, aflați la exercițiul multinațional Getica Saber 17 la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, au executat salve de artilerie, în amintirea faptelor de eroism ale înaintașilor care, acum un secol, la 11 iulie 1917, începeau, la această oră, ofensiva de la Mărăști», se arată în comunicatul Ministerului Apărării.
Redactor: Daniel Albu
The post 100 de ani de la prima victorie a Armatei Române moderne appeared first on Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024