Avertisment Europol: Statul Islamic plănuieşte noi atacuri teroriste în Europa

Analiștii Agenţiei europene a poliţiei, Europol, spun că au toate motivele să creadă că organizaţia teroristă vizează din nou țările europene, cu scopul de a genera victime multiple în rândul civililor.
Franța pare a fi principala țintă a ISIS.
Într-un raport Europol, dat astăzi publicității la Haga, se arată că înfrângerile din Irak şi Siria şi creşterea numărului de combatanţi care revin în ţările de origine au sporit riscul unor atacuri în Europa occidentală.
Oficialii Agenției citează opinii ale serviciilor de informaţii potrivit cărora în Europa s-ar putea afla deja zeci de potenţiali luptători ai grupării Statul Islamic.
Europol avertizează că gruparea teroristă pune la punct noi tactici pentru comiterea de atacuri în Occident.
Franţa este cea mai evidentă ţintă, potrivit specialiștilor, dar şi în Belgia, Olanda, Marea Britanie şi în Germania există riscul unor atacuri teroriste.
Atentatele ar putea fi comise de grupări afiliate Statului Islamic sau de atacatori care acţionează pe cont propriu, aşa-numiţii ”lupi singuratici”.
Experţii în terorism spun că cel mai probabil vor fi atacuri cu maşină-capcană, dar ar putea fi folosiţi și explozibili, arme automate, cuţite, topoare și macete.
 

Cele mai Accesate Articole