Seria controalelor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, continuă și în sudul litoralului. Zilnic, reprezentanții instituției aduc în atenția opiniei publice neregulile din unități de alimentație publică și nu numai. Acesta este și cazul unei terase din stațiunea Eforie Sud. Imaginile vorbesc de la sine.
Controalele OPC au tot curs încă de la începutul sezonului în toate stațiunile de pe litoral. Cei găsiți cu nereguli au fost amendați și au trebuit să bage mâna adânc în buzunare. Au fost închise terase intens ferecventate și s-au aplicat amenzi record, pentru condițiile insalubre în care erau ținute alimentele. Chiar dacă, pentru a nu rămâne cu lacătele pe ușă la mijlocul sezonului, unii patroni și-au pus terasele la punct și și-au reluat activitatea, alții ignoră, în continuare, normele impuse în zona de alimentație publică.
La începutul săptămânii, o terasă din Eforie Sud, a fost vizitată de inspectorii OPC. Aceasta nici măcar nu are un nume, însă mizeria și dezordinea erau la ele acasă. Reprezentanții OPC au găsit în bucătărie condiții greu de descris în cuvinte. vesela era depozitată într-un mediu total nepotrivit, mancarea era preparată în condiții neigienize, iar toaleta…plină de… gândaci care mișunau pe pereți.
A fost aplicată o amendă de 20 de mii de lei, iar localul a fost închis. De remarcat este faptul că, deși acesta avea activitate de peste 7 ani, nu a avut vreodată autorizație de funcționare.
Reprezentanții OPC au anunțat că aceste acțiuni vor continua până la încheierea sezonului estival.
Redactor: Oana Jărloianu
The post Condiții de neimaginat, pe litoral appeared first on Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024