Consiliul Local Năvodari se reunește, astăzi, pentru a aproba o rectificare bugetară care să prevadă alocarea sumei de 3,7 milioane lei pentru renovarea clădirii unde ar urma să funcționeze spitalul din localitate.
Centrul de Sănătate Multifuncțional va avea cabinete medicale ambulatorii cu specializările pediatrie, radiologie, cardiologie, obstretică ginecologie, chirurgie și saloane de internare având capacitatea de 20 locuri, dar și cameră de gardă permanentă 24/24h.
Reamintim că, la începutul acestei luni, aleșii din Năvodari au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Centrul de Sănătate, valoarea investiției fiind de 3. 729. 155 lei.
Banii sunt necesari pentru reabilitarea și modernizarea celor 3 corpuri de clădire în care va funcționa centrul (clădirea fostului spital de pe strada Sănătății care a trecut din domeniul public al Consiliului Județean Constanța în domeniul public al orașului Năvodari).
Primarul Florin Chelaru a precizat că a fost emis deja și certificatul de urbanism și urmează licitația publică pentru demararea lucrărilor de construcție și amenajări interioare.
Clădirea noului spital va fi reabilitată de către Primăria Năvodari, iar dotarea cu aparatură medicală şi angajarea de personal de specialitate vor fi asigurate de Spitalul Judeţean Constanţa.
De altfel, Centrul de Sănătate Multifuncțional va funcționa ca o secție externă a Spitalului Judeţean Constanţa.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024